Bine ai venit la Podcastul Reflecții, unde luăm întrebări care ne macină de ceva timp și le căutăm un răspuns.
Sunt Andrei Solomon și în episodul acesta răspund la întrebarea: Cum îți vorbești zilnic?
După cum te-am obișnuit, vreau să-ți spun mai întâi de unde am pornit, care a fost momentul zero și unde sunt în acest moment. Prima atenție am acordat-o pe la liceu. Când era la modă partea de Lie to me și dezvoltarea personală începea să prindă la public. Eram în tribună și notam tot. Așa am ajuns să ascult cvasi psihologi care ofereau exerciții despre meditație, concentrare și control. Eram înnebunit de vorbitul în public și voiam să fiu bun la asta.
Așa că am început să fiu atent la ceea ce citesc și ascult. Primul exercițiu, dacă bine îmi aduc aminte a fost de respirație și de concentrare a atenției pe un punct fix pentru 5 minute. Ce greu mi-a fost la început să fac asta. îmi tot găseam distrageri. fie un gând, fie un zgomot mă scotea din starea respectivă. Așa frustrări acumulam pe măsură ce exersam.
Și atunci mi-am dat seama că o fac greșit. în loc să mă concentrez la exercițiu, îmi concentram atenția pe stimuli externi, poate uneori și interni. Dar nu eram atent la instrucțiuni. Concentrează-te pe un punct fix și descrie-l. Fără inferențe de valoare, absolut nimic. Doar descrie ceea ce vezi. Îți sună cunoscut? La vremea aceea nu știam că este o parte din mindfulness. Probabil nici cel care a făcut exercițiul nu știa, pentru că avea o altă denumire.
După vreo 2 sau 3 luni, am început să observ că-mi vine mai ușor să fiu atent la un punct fix. Cu cât era mai simplu, cu atât îmi era mai ușor să intru în starea respectivă. În paralel, mai exersam unul de conștientizarea cuvintelor rostite și anticiparea lor. Alt chin pe capul meu.
Desigur, scopul nu era să fiu atent la limbajul interior la care vreau să ajung, ci să îmi dezvolt abilitățile de vorbit în public. Aceste exerciții în paralel au fost o mare bătaie de cap. Pe măsură ce vorbesc mă gândesc ce reacții de copil aveam. Ofticat că nu mă descurc, că nu vreau să mai fac asta niciodată. Și iată-mă în pat, așezat confortabil, uitându-mă pe tavan la un punct negru. Bingo, involuntar începeam să exersez. La fel pentru partea de discurs. Poate nu eram atent complet la ceea ce spuneam, dar începeam să prind cuvinte, apoi propoziții de care începeam să fiu conștient.
Începeam să-mi dau seama ce urma să zic sau dacă fac vreo greșeală. Dar a durat un pic până mi-am dat seama de asta. că încep să fiu conștient de ceea ce gândesc. Bine, exagerez un pic, dar asta a fost prima reacție. Dar gândește-te că asta s-a întâmplat după mai bine de 2 luni de zile, de exersat când și când. Nimic sistematizat și programat. Îți dai seama ce progres aș fi avut dacă făceam zilnic și ascultam instrucțiunile? Nici nu vreau să mă mai gândesc acum, pentru că nu-mi face deloc bine.
Acum că am acest două aptitudini instalate, cu anii au ajuns să fie dezvoltate într-o conștientizare a limbajului intern. Nu făceam la facultate dezvoltare personală, ci învățam istoria psihologiei, mecanisme de bază, lucruri pe care acum nu aș zice că neapărat le folosesc în practica de zi cu zi, așa că am început pe cont propriu.
Să-mi monitorizez gândurile. Citeam că o mentalitate toxică nu-ți aduce rezultate. Când auzi în stânga și-n dreapta de antreprenoriat, business-uri, dezvoltare personală vrei și tu acolo! Așa că hai cu dezvoltarea mentalității.
Să-mi scriu gândurile. Ce prostie! Mă gândeam că așa de ușor va fi. Că știu ceea ce gândesc. Dar ghici ce, după vreo 2-3 minute de scris, nu mai doream. Scrisesem niște bazaconii și gata, eram mulțumit. Dar mă mințeam singur. Da, erau gândurile mele, dar nu erau cele care mă încurcau, care-mi puneau bețe în roate.
Așa că am abordat altfel situația, dacă nu-mi place să fac asta, așa programat și forțat, hai să fiu atent pe parcursul zilei care sunt cuvintele „interzise”. Mi-am făcut o listă pentru a-mi fi mai ușor de reținut și hai să vedem de câte ori le zic.
Mare mi-a fost mirarea când am observat că deja pierdeam socoteală după un ceas sau două. Deja nu mai aveam chef să mai țin evidența. M-am dat bătut în prima zi, a doua zi și zilele astea au continuat. Startul nu este prea roz, așa-i?!
Însă mi-am dat seama că fug de mine. fug de varianta reală. În mintea mea era formată o imagine ideală. Una destul de prestigioasă, de impunătoare și cum să recunosc că sunt atât de viciat? Cum se poate ca limbajul meu să fie așa de denigrator la propria persoană. De exemplu: îmi spuneam că sunt prost pentru fiecare împiedicare, pentru fiecare stângăcie, eroare de răspuns. Cred că ai prins ideea.
Păi stai așa, chiar sunt o persoană proastă când se întâmplă asta? pot să mă identific personal și global cu ideea asta? Și mi-am dat seama că nu. nu sunt o persoană proastă în adevăratul sens al cuvântului. Doar fac alegeri proaste. Graba mă făcea să iau deciziile nepotrivite. Să nu fiu atent la mediul în care mă aflu. Să fiu conștient de poziția corpului. Așa că am început să fiu atent la apariția gândului și să mă opresc. Ideal înainte de rostire, dar să fim serioși, prea mare așteptarea. Așa că atunci când mă auzeam, trăgeam aer în piept și mă gândeam dacă chiar am dovezi care să-mi confirme asta.
Uneori am avut, alteori erau doar invențiile mele. Așa că, treptat am înlăturat cuvântul. Stai liniștit, mai apare, dar în momentele în care sunt foarte nervos și se întâmplă din ce în ce mai rar.
Mă gândesc cum ar fi fost să mă fi ferit de toate situațiile stresante, să-mi creez o bulă? Îmi dau seama că nu sună atât de bine pe cât cred că ar fi. Pentru că m-aș feri de lumea reală. Oricât de mult mi-aș dori să o evit, ea te va lua prin surprindere. Așa că expunerea e sfântă. Stai prin diverse cercuri sociale, lasă toate stările să vină, să te cuprindă și învață din ele. Degeaba te ferești de ele, pentru că atunci când o să vină nu vei știi cum să reacționezi. Și nu cred e tocmai bine pentru tine.
Fac o mică pauză de la subiect, să descrețim un pic frunțile. Să respirăm un pic și să îți povestesc despre newsletterul la care lucrez pentru comunitatea celor care mă urmăresc de pe facebook, site, youtube. Este un newsletter lunar în care scriu în special despre relațiile romantice și nu numai. Îmi place să răspund la nevoile celor care-l citesc. Poți da un reply la un mail și să-mi adresezi o întrebare mai specifică și poate devine un subiect pentru un nou număr. De asemenea primești un pdf la abonare, în care ofer câteva detalii despre ceea ce se întâmplă în primele 4 ședințe de terapie. Link-ul de abonare îl vei găsi în descriere.
După toată perioada de expunere, am început să modific anumite cuvinte. Am zis că e momentul să introduc ceea ce-mi doream să aud. În special de la persoanele de referință și nu primeam acest lucru.
Când simțeam că mă enervez, din motive proprii (greșeli pe care le făceam) sau din exterior (persoane care să mă scoată din sărite) îmi aduceam aminte să respir. Îmi repetat asta în minte. Respiră! Calmează-te! Nu are rost!
Când era din motive proprii, cel mai frecvent se întâmpla din cauza unui sentiment de urgență. Să mă simt stresat de ceea ce fac, pe când altcineva nu consideră că ar fi cazul. Uite așa, lent și anevoios, cu puțină încredere în cuvintele alese, vocabularul se schimba.
Uite-mă în momentul prezent. În care mi-am notat toate învățămintele, toate scurtăturile mele care să mă ajute să fac exercițiile mai simple, mai disciplinat.
Recent mi-am dat seama că uneori focalizarea pe aspectele negative poate fi mai dificil decât în crearea unui sistem de întărire pozitivă. Simt nevoia să reamintesc că nu e vorba de a te minți, ci de a cultiva emoțiile și stările pe care ți le dorești.
Un exemplu poate ușurează un pic ceea ce vreau să spun. O intenție de-a mea este de a fi mai bucuros de ceea ce fac. Fie că e vorba de muncă, timp liber, hobby-uri. Mi-am făcut o listă de activități când mă simt bine și acum le introduc în programul zilnic.
Te întrebi ce fac când nu simt nevoia sau nu am starea de a face asta? Trag de mine când îmi dau seama că e vorba despre o stare și când chiar nu vreau, nu fac asta. Pur și simplu o las pe o altă zi, altfel nu aș fi bucuros ci frustrat sau nervos că o fac.
Dar importantă este intenția pe care o propun. De obicei la începutul zilei vreau să mă gândesc cum vreau să fie ziua mea. Pe ușa de la cameră mi-am notat o întrebare despre ziua mea. Uneori o trec cu vederea, dar ușor ușor sunt mai conștient de tranziția pe care o fac atunci când ies din casă. Vreau să fiu morocănos când ies sau vreau să cultiv o stare de bine și de satisfacție. Vor fi zi de nemulțumire și e ok, dar procentajul este mai mare pentru zilele bune.
Așa că, intenția contează foarte mult. Nu mă mint când îmi propun să fiu mai binedispus, ci vreau să fiu mai conștient de ceea ce se întâmplă în jurul meu și dacă am motive pentru care chiar să fiu nemulțumit. De cele mai multe ori, este doar impresia mea. Așa că, zilele încep să prindă contur.
Este al naibii de obositor, mai ales când nu ești obișnuit cu asta. însă, privind în urmă, mă simt atât de mândru de mine. Că fac acest progres. Este în ritmul propriu și asta nu mă deranjează. Cred că fiecare are ritmul său și e ok. Mă mai compar cu alte persoane, dar renunț repede când îmi zic că nu ajută cu nimic și pe nimeni să fac asta. Mă ține chiar pe loc și mă face să mă simt prost. Și nu asta este intenția mea.
Mă simt mulțumit de răspuns și am o stare plăcută că am vorbit despre asta. Mai menționam prin episoadele anterioare cât de fain se potrivesc întrebările acestea cu starea de acum. Sper că și pentru tine este un sentiment plăcut când faci un analiză a istoricului tău.
Până atunci, abonează-te pe platforma unde asculți acest episod, un like sau o distribuire mă ajută foarte mult ca să răspândesc conținutul creat. Ne auzim marți, pe 22 septembrie, de la ora 19 cu un nou episod.
