Mi-a plăcut mult această întrebare. Am primit-o de la o ascultătoare acum ceva timp și e momentul să răspund.

Contează foarte mult ce reprezintă acel final. Când știi că tragi linie și poți spune că ești mulțumit de ceea ce ai făcut, ai.

Pentru unii pot fi banii pe care îi câștigă, pentru alții poate fi familia și copiii, o viață socială complexă, cu mulți prieteni, cu ieșiri multe, vacanțe peste tot, o stare de bine generală.

Și când simți că ai ajuns acolo, cumva să fie acel sentiment de gol. Acum că am obținut ceea ce voiam, ce o să fac cu viața mea?

Mi-a plăcut să o interpretez așa și pe măsură ce mă gândeam la un răspuns, mi-am amintit de o povestioară despre un grup de consilieri de vânzări care au mers într-o vacanță pe ceva insulă și au văzut niște pescari care aveau o activitate rutinieră. Apoi au mers la unul din pescari și i-au propus o afacere, din care să câștige mai mulți bani în câțiva ani, astfel încât să nu-și mai facă griji și apoi să revină pe acea plajă și să stea degeaba cu familia.

Răspunsul pescarului a fost foarte onest și simplu: de ce aș vrea să fac toate astea, să câștig mai mulți bani, mai mult timp liber când deja am asta și mă bucur de ceea ce am?

În simplitatea lucrurilor pe care le avem, putem găsi un scop. Nu este nevoie să depindem de lucruri materiale ca să ne simțim fericiți.

Chiar era o discuție printre prietenii mei, cât de mult să câștigi ca să te simți fericit? Aici este o diferență personală și fiecare are o limită, dar foarte mulți bani nu te fac cu mult mai fericit. Deși observ că se promovează asta foarte mult, să câștigi bani rapid și mulți, dar nu e chiar așa.

Aș vrea să mut un pic discuția către interior, către emoțiile și gândurile noastre. Să nu fie doar despre aspectele materiale.

Poate unul dintre obiectivele tale să fie: vreau să mă simt mai bine cu mine și faci asta pentru o perioadă de timp, mergi la terapie, depui efort de a restructura niște gânduri și obiceiuri. Și observi rezultate.

Tocmai acele rezultate să te mențină în demersul tău de a fi cine vrei să fii, nu ce ți se cere să fii.

A fi bine cu tine, nu te va duce la o stare de: și acum ce o să fac? Că nu mai știu.

Temerea aceasta este absolut normală. Când simți că atingi ceea ce ți-ai propus te sperie faptul că nu mai știi ce să faci, dar chiar așa să fie?

M-am gândit să duc la extrem exemplu, să mă gândesc că atingi acel punct superior de iluminare, ca să-i spun așa. Ce s-ar întâmpla atunci? Nu cred că s-ar întâmpla absolut nimic. Nu ți-ai mai pune problema asta. Nu ți-ar mai păsa de aspectele triviale ale vieții, ci pur și simplu ai fi și mulțumirea și recunoștința te-ar păstra în acea stare.

Și revenind cu picioarele pe pământ, simt că mereu voi avea de lucru la mine. Sper că nu sună a ceva de rău. Pentru mine este de bine. Nu cred că voi atinge vreodată perfecțiunea, așa cum se speculează, ci mai degrabă accept defectele pe care le am, lucrez la ele și-mi văd de viață.

Ascultasem zilele trecute episodul de la Măruță, unde a invitat-o pe Teo Trandafir (sper că știi cine este). Mi-a plăcut câte de frumos a vorbit despre viața de familie, despre carieră, problemele de sănătate.  Cred că a ajuns în acest punct datorită experiențelor de viață. Și ele te formează în timp. Mereu vor fi oameni de la care vom învăța, care sunt pe o treaptă mai sus. Care ne pot ghida drumul spre ceea ce vrem să fim. Dar este de explorat.

Când simți că ai ajuns unde ți-ai dorit, apreciază efortul pe care l-ai depus și rămâi în aceea stare, dar viața o să te testeze. Nu aș spune că este incorectă, ci doar este și oricât de mult ai vrea să fie controlabilă, nu va fi și este un adevăr pe care nu prea ai cum să-l negi.