Vreau să îți vorbesc un pic despre ceea ce consider important în procesul terapeutic și nu numai. Va fi atipic față de ceea ce am scris până acum deoarece merg pe o abordare mai liberă, pe baza a ceea ce am observat și am aplicat până în prezent, din cele învățate în anii de facultate și terapie.
Dacă nu vei găsi niște citări din articole științifice, ai fost avertizat! 🙂
RĂBDAREA
Mi se pare importantă răbdarea în procesul terapeutic și cel de învățare. Spun asta deoarece am văzut la mine și apoi printre clienți nevoia de a face totul perfect, chiar de la primele încercări. Și cred că asta se datorează unei naivități și dorințe de a excela înainte de a vedea cum se simte.
La început de terapie, este recomandat să începi partea de automonitorizare a comportamentelor și a gândurilor care îți afectează viața de zi cu zi. Că sunt gânduri de inutilitate, de tristețe insuportabilă, de a verifica becul de n ori și așa mai departe, este destul de cert că nu-ți va face plăcere să o faci. Poate te întrebi de ce?
Conștientizarea a ceea ce gândești și simți nu va fi prea plăcut. Senzația că știi ce se petrece cu tine și verificarea cu ceea ce scrii s-ar putea să te surprindă sau chiar șocheze. Este simplu să zici că știi lucrurile astea, dar asta nu înseamnă că le și accepți. Să le vezi pe foaie și să vezi frecvența gândurilor îți va da o stare neplăcută care te va face să întrerupi ceea ce ți-ai propus sau ți-a fost propus de către terapeut.
Poate despre gânduri și emoții nu-ți place să vorbești. Să luăm, de exemplu, un exercițiu de relaxare. Ideea de a sta nemișcat în jur de 5-10 minute pare interesantă, cel puțin în teorie. Când începi să exersezi, s-ar putea ca realitatea să îți de-a o palmă dureroasă. Așteptările de a simți o stare de relaxare imediat ce respirația este într-un anumit ritm sau senzația în corp de care tot ai auzit că se simte nu mai vine și începi să te concentrezi pe câte secunde ai de numărat sau dacă ai respectat fix așa cum ți-a fost indicat.
Apar gânduri că nu faci bine, că nu așa se simte relaxarea în corp, că ești incompetent să respecți simple instrucțiuni și aici mai poți completa cu ce te simți familiarizat, că ar fi o listă lungă de tot. Dar stai așa!
Faci asta pentru prima dată sau ești la încercarea a doua sau n, de ce pui așa multă presiune pe tine dintr-o dată? Doar pentru că încă nu simți așa cum ți-a fost descris, nu înseamnă că nu faci bine, doar că mai ai nevoie de exercițiu. Să repeți până corpul tău se obișnuiește cu ideea de a fi relaxat și senzațiile pe care le primește. Și aici apare:
DISCIPLINA
De ce consider importantă disciplina? Pentru că te ajută să faci un lucru chiar și atunci când nu-ți face plăcere. O să rămân pe același exemplu de mai sus, pe partea de exerciții de relaxare.
Să presupunem că ai încercat o dată, de două ori și nu ți-a plăcut. Ai putea spune că nu simți că își face efectul pentru că nu e tocmai ce ai crezut că o să fie. În mod normal, că nu e ceea ce ai crezut. Relaxarea, dacă nu ai mai resimțit-o într-un alt mod, va fi o stare total străină pentru tine, pentru corpul tău. Faptul că nu ai avut cheful necesar de a rămâne concentrat în exercițiu (fie că e de respirație, de meditație ghidată sau nu), nu înseamnă că exercițiul nu este bun. Ai nevoie de timp și repetiții pentru a vedea niște rezultate.
Similar cu recomandarea de exerciții fizice sau activare comportamentală pentru momentele de tristețe și melacolie care apar în viața ta. Sunt recomandate de literatura de specialitate, să fie făcute în paralel cu alte exerciții din terapie. Dar ghici ce?! Nu o să le vezi rostul. O simplă plimbare nu va aduce un rezultat wow, să mergi la sală sau să faci exerciții fizice acasă, iarăși nu se va simți grozav. Este normal, le faci pentru prima dată și foarte probabil este să te mai alegi și cu o febră musculară, dacă începi foarte tare.
Acum pe lângă starea de tristețe se adaugă senzația de disconfort. În mod clar nu ai repeta experiența nu-i așa? Răspunsul meu este: mai încearcă. Evident, cu o mică pauză să îți revii, dar important este să nu te dai bătut. Da, nu va fi cea mai plăcută experiență de schimbare pe care ți-ai dori să o simți. Simplu fapt că trebuie să ieși din casă pentru că ai de făcut plimbarea zilnică sau să vii la terapie deja este un semn spre îmbunătățirea stării, doar că e nevoie de continuitate. Să faci asta chiar și atunci când mintea îți spune că parcă e mai bine să mai stai un pic în pat.
O frază care mi se pare că se potrivește foarte bine acum este: acțiune înainte de stare.
Poți avea atâtea stări care să îți spună că e mai bine să nu faci ceva decât să te apuci să ieși afară, să scrii gândurile care ți-au venit acum o oră sau să faci 10 flotări pentru că așa ți s-a recomandat. O să vezi o schimbare, după un timp, în bine. Pe lângă faptul că ai făcut primul pas o să vină și alt doilea și tot așa.
Disciplina de a continua chiar și atunci când ai o zi de cacao te va ajuta mai mult decât dacă vei sta încă 10 minute în pat înainte de a te mișca.
Tu cum reușești să rămâi consecvent cu ceea ce începi?
