Bine ai venit la Podcastul Reflecții, unde luăm întrebări care ne macină de ceva timp și le căutăm un răspuns.
Sunt Andrei Solomon și în acest episod vreau să îți vorbesc despre cum m-am simțit lucrând la acest proiect. Asta nu înseamnă că mă opresc cu el, ci doar vreau să fac o sumarizare a ceea ce s-a întâmplat. Sunt mai bine de 26 de săptămâni de lucru, nici nu mă așteptam să fie așa de lung și întrebări încă mai sunt.
Am simțit nevoia de a face o pauză de la chestionarea fiecărei părerei pe care o am despre un subiect anume. Am început să simt că nu mai știu ce să cred și dacă ceea ce am crezut până acum a fost o minciună sau s-a schimbat pe măsură ce am lucrat la podcast sau am trecut prin viață.
Mi-am dat seama cât de mari sunt răspunsurile pentru că nu mai vorbim despre lucruri mărunte, despre ceea ce spui în joacă și apoi te retragi. Vocea îți este ascultată și de alte persoane, care caută un sprijin, un model. Și asta cred că a pus o presiune suplimentară pe mine. Voiam să am un răspuns care să fie mai mult decât un moft pe care-l am atunci când înregistrez.
Seamănă cu exercițiile pe care le recomand clienților în terapie. Cum te vezi în viitor, peste 5 ani, luând aceste serii de decizii?
Și e greu să găsești un răspuns la toate astea. Sunt multe lucruri pe care nu le poți controla sau prevedea. Dar în același timp, poți să faci ceva ce ține de tine. Să pui bazele, să miști rotițele în direcția pe care ți-o propui. Iar pe măsură ce faci asta, este posibil să observi că miști rotițe din ce în ce mai mari care încep să te depășească sau să simți că se întâmplă asta.
Chiar acum îmi vine greu să înregistrez asta pentru că tot ce îmi vine este că sunt egoist, pentru nevoia mea de a face o pauză. Dar e cu dublu sens. Simt că pauza asta mă ajută să văd lucrurile în perspectivă, să văd mai departe de niște obiceiuri pe care le-am dezvoltat în ultimele săptămâni de a medita și de a căuta niște răspunsuri.
Este vorba de o căutare nebună de idei, de a oferi ceva care să simt că rezonează și cred că aș putea să cred peste 2, 3 sau 5 ani. Să nu fie ceva care se schimbă după cum bate vântul. Vreau să muncesc pentru a fi o persoană mai bună pentru cei care mă cunosc, să aduc o schimbare prin puterea exemplului. Acum, spus așa, pare ușor, chiar al naibii de ușor. Însă nu o simt chiar așa.
Este precum o presiune mare de a fi integru și de a respecta cuvântul dat. De-al urma chiar și atunci când ești pus la încercare. Ceea ce mi se pare greu. Am avut momente în care nu m-am recunoscut. Modul în care mă știam acum 2-3 ani s-a schimbat destul de mult față de varianta de acum. Simt că am mai multă responsabilitate în mâinile mele și a apărut nevoia de a fi o variantă mai bună pentru oamenii cu care vin în contact. Fie că e vorba de terapie sau prieteni.
Simt că vreau mai mult de la mine. Să pot fi mai bun și mai capabil pe măsură ce citesc mai mult și învăț despre comportamentul uman. Însă, uneori am tendința de a mă simți fără direcție sau să nu văd rezultatele. Și da, tot spun în stânga și în dreapta despre a te bucura de călătorie sau proces, dar nu e chiar așa de simplu precum niște cuvinte spuse.
E vorba despre frustrarea de a învăța să te bucuri de călătorie. Să știi după ce să te uiți și să te focusezi pe lucruri mici și aparent neimportante. De asta pun accent pe recunoștință în ceea ce fac. Am nevoie să văd ceea ce fac. Oricât de mici ar fi, să le văd acolo. Să îmi aduc aminte că ele există și să fac o pauză după fuga asta de a obține mai mult și mai mult.
O văd ca pe o recapitulare zilnică, care mă face să fiu centrat pe ceea ce fac. Să nu urmăresc unicorni pe care să îi prind azi, care de fapt pot fi prinși în ani de zile. Iar ce simt că mă induce în eroare de cele mai multe ori, sunt cifrele și așteptările. Un sentiment că ar trebui să se întâmple rapid și instant. Dar nu asta este ideea. Și pauza asta mi-a permis să fac recapitulare la tot, să văd mai departe de niște sarcini impuse, ca să le zic așa și să văd ce se întâmplă de fapt. Că au trecut câteva luni bune de când lucrez, că am învățat să folosesc programe noi de editare, că am reușit să meditez, chiar și cu câteva uitări, care mi se par normale.
Nu vreau să lungesc foarte mult vorba în acest rezumat, dar ideea finală este următoarea: voi continua să lucrez, să-mi răspund la următoarele întrebări și să fac podcastul să fie mai interesant. Modific câteva aspecte care ar trebui să îmi ofere prilejul de a oferi mai mult timp pentru proiect și pentru tine, să răspund mai bine la întrebările pe care mi le adresezi în privat, dar și pentru cine mă urmărește, așa din umbră.
Acum îmi dau seama la ce gen de reacții să mă aștept și să văd mai departe de nevoia de a oferi o performanță de nota 10.
Revin la programul normal, la întrebările notate la începutul proiectului. Abia aștept să văd ce mă așteaptă. Sunt curios cum a fost pentru tine experiența de a urmări episoadele și care întrebări ți s-au părut interesante pentru tine?
Ne auzim marți, pe 14 iulie, de la ora 19 cu următorul episod. Până atunci, abonează-te la podcast, newsletter sau un follow la pagina de facebook.
