Bine ai venit la Podcastul Reflecții, unde luăm întrebări care ne macină de ceva timp și le căutăm un răspuns.
Sunt Andrei Solomon și în acest episod vreau să discutăm despre alegerea de a fi părinte și ce e de făcut mai departe.
În acest episod mi-am propus să discut despre viața de părinte și cum ajungem până acolo. Dar cum se procedează?
În primul rând, este recomandat să vă faceți timp să discutați despre asta. Care sunt așteptările fiecăruia? Câți copii vă doriți? Cum sunt părinții voștri? Au un cuvânt de spus sau nu?
Poate unele lucruri par triviale acum, dar când te vei trezi în faptul împlinit, o să te diferit situația. Fiecare o să aibă o părere și o să devină frustrant. De aceea, e bine să discutați despre tot și într-un mod mai organizat, ca să aibă sens pe termen lung.
Apoi, al doilea aspect important este dacă puteți fi părinți sau nu. Este indicat să vă faceți niște analize înainte de a spune acel mare Da și începe procesul. Pentru că uneori, în cazuri mai restrânse, se întâmplă să fie mai anevoioasă partea asta.
Și în cazul în care nu se poate, ce faceți? Sunt alternative (adopție, in vitro, mamă surogat sau împăcarea cu ideea că nu vor fi copii în familia voastră). Dar fiecare opțiune e bine să fie abordată, discutată lejer, fără să fiți stresați. De aceea e bine să fie din timp.
Iar la final, cum este viața propriu zisă de părinte. Nu pot vorbi din experiența proprie, dar e grea din ceea ce am auzit. O să fie nevoie de multe compromisuri în primii ani (în special cu somnul), dar care pe parcurs se așează pe un fir mai normal. Timpul pe care-l veți petrece împreună o să fie mai fragmentat și mai slab calitativ, din cauza somnului în special.
Dar aș putea spune că merită. Mulți părinți se plâng de faptul că sunt obosiți, că nu mai ajung să petreacă același timp cu prietenii, dar nu ar renunța vreodată la copil pentru a le recăpăta. Și acest aspect mi-a plăcut foarte mult, deoarece mulțumirea vine din altă parte. De a vedea cum crește în brațele tale și îi observi progresul.
Sursele pentru acest episod:
– CHILDPROOF – unde podcast pentru părinți, în care se discută despre viața reală a acestora, nu doar partea idealizată.