Bine ai venit la Podcastul Reflecții, unde luăm întrebări care ne macină de ceva timp și le căutăm un răspuns.
Sunt Andrei Solomon și în episodul acesta răspund la întrebarea: Simți că viața ta are un sens în momentul de față?
Cred că pentru prima dată de când am început să înregistrez episoadele la podcast mi-a venit să zic cu mare drag că da. Chiar simt că viața, în momentul de față este plină de sens în privința a ceea ce fac. Simt că mai scap din vedere încotro mă îndrept? Desigur, uneori mă simt atât de rătăcit încât mă bucur că mi-am notat pe mai multe foi, evident, ca să fiu sigur că sunt acolo, chiar dacă pierd un set.
Poate te întrebi cum am ajuns să-mi găsesc acest sens? Sau poate că nu, dar tot voi răspunde pentru cei curioși.
Cel mai sincer răspuns este: prin suferință și exerciții. Nu mi-a venit ușor să găsesc sensul în viață, ca să îi spun așa. Dar am tot căutat și am citit o mulțime ca să definesc realitatea pe care o am.
Sunt o fire mai organizată și pragmatică, așa că mi-am dezvoltat sisteme pe care să le pot urmări și să mă poată urmări. Să mă atenționeze când deraiez de la drumul meu. Uneori, pot fi sâcâitoare aceste notificări, asta până mi-am dat seama că sunt simple notificări și nu ceva care să-mi dorească răul.
Acum dacă stau bine să mă gândesc asociam cu vorbele mamei. Du-te și fă aia, du-te și fă cealaltă, pune și învață, citește, mergi la școală, mănâncă și tot așa. Cred că a ajutat mult în găsirea mai rapidă a unui răspuns faptul că sunt o fire mai independentă și m-am lovit cât se poate de repede de viața solitară.
Să pregătesc de mâncare, să stau singur (aici a se înțelege departe de părinți, nu în aceeași casă sau proximă vecinătate). Să încep să am grijă de mine, să fac curat (să nu uit acest detaliu super mega important) și exemplele pot continua.
Primul an să zicem că a fost așa mai distractiv. Euforia aceea că pleci de acasă, nu mai ești sâcâit la cap să faci toate lucrurile alea administrative și te lași pe tânjeală. Mda, sună interesant privind din exterior, dar nu a fost așa. Lucrurile de care am tot fugit veneau după mine. Să le dăm un nume pompos: responsabilități. O, și câte au început să apară. Tot ce a părut frumos, a venit cu o doză echilibrată de ce nu mai este distractiv. Vrei să petreci o seară pe afară cu prietenii, să te distrezi? Sigur, poți face asta, nimeni nu-ți face ție programul, dar vezi că sună alarma la ora 9 că ai niște ore la facultate sau mai trist: hai la muncă și ceasul sună mai devreme. Nu-ți impune nimeni nimic, dar viața de zi cu zi nu este chiar așa de iertătoare și cred că știi prea bine asta.
Prin urmare, prin aceste micuțe învățăminte extrase din frageda vârstă mi-am dat seama că este nevoie să stabilesc niște limite sănătoase pentru mine. Iar asta a însemnat să am un program stabil de somn, să am grijă să cântăresc bine deciziile pe care le iau și să fiu împăcat cu repercursiunile lor. Asta înseamnă că pot sta o noapte mai târziu, dar a doua zi ar fi cam egoist din partea mea să fiu nervos că întârzii la muncă, că sunt scos din sărite de diverși clienți sau că lucrurile pe acasă nu merg bine. Astea sunt efectele puținelor ore de somn și este nevoie să accept. Eu am luat decizia de a sta până târziu. Așa că îmi asum ceea ce se întâmplă.
Iar asta, dragul meu ascultător, este atât de eliberator atunci când integrezi acest adevăr. Mi-a luat un pic de timp, să nu fiu un ipocrit acum. Am avut momente în care veneam nervos de la muncă pentru că tot pasam responsabilitatea celeilalte persoane, dar chiar era vinovată de ceea ce simțeam în interior? De gândurile pe care le aveam și de ceea ce spuneam?
Eliberarea asta a avut cel mai mult sens când am citit Choice Theory de Glasser, o carte recomandată la facultate. Nu sunt sigur dacă este pentru oricine, dar în cazul meu a făcut un mare click. Menționez doar ideea principală, care mi-a plăcut cel mai mult: ai libertatea de a alege ce vrei tu în viață! Poți alege să oferi acest control unei alte persoane și să te dezamăgească sau poți prelua controlul și să te bucuri de viață.
Acum nu vreau să exagerez cu ideea de control, de a avea totul pus la punct sau să știi ce faci în fiecare minut al zilei. Ci este un pic mai departe de asta. Este controlul asupra stărilor tale și a gândurilor. Să știi când să zici STOP, că este prea mult pentru tine și este dăunător (fie că vorbim de partea emoțională sau fizică).
Să îți dai seama că poți alege să înjuri ușa pentru că îți prinde haina, asta se întâmplă mereu când te grăbești sau pur și simplu poți trage aer în piept de câteva ori, să te calmezi, să te detașezi un pic de toată situația și să vezi dacă merită să investești în emoțiile pe care le ai acum (de exemplu starea de nervozitate) sau nu. Cel mai probabil te consumi degeaba și nu-ți face niciun bine.
Da, poate părea mult să zic acum STOP când fierbe sângele în mine de nervi, dar cu exercițiu vei fi uimit de ceea ce poți realiza. Este ok să nu iasă din prima încercare, nu știu cine a introdus ideea asta să faci totul perfect, dar ai grijă când apare în mintea ta. E ok să greșești, așa poți învăța cum să faci mai bine. Să observi acele revelații pe care le vei descoperi singur.
Te-aș putea ajuta cu aceste scurtături, dar tare mi-e teamă că asta mai mult o să te împiedice să te dezvolți. E nevoie să faci pe cont propriu, pentru că așa este mai benefic pentru tine. Așa dobândești reziliență la frustrare. Nu doar prin vorbe te înveți, ci și prin practică. Sună greu? Da, chiar poate fi greu. Însă rezultatele merită orice efort pe care-l depui acum.
Și pe măsură ce vei continua să aplici și să exersezi pentru a deveni mai bun, te rog ține un soi de evidență a ceea ce faci. Nu lăsa ca progresul să treacă pe lângă tine. Suntem setați să ne concentrăm pe lucrurile negative, iar asta ne poate face să pierdem din vedere ceea ce facem bine și ne aduce rezultate. Nu vorbesc doar de rezultate financiare sau materiale. Aici vreau să includ și părțile emoționale. Să notezi cum faci față la emoțiile care înainte te dovedeau și începeau să-ți spună că nu ești așa, că poți să arăți că ești mai bun de atât.
Fac o mică pauză în șirul acesta de gânduri despre sens în viață pentru a introduce o mică recompensă pentru tine. Mă asculți de ceva timp și vreau să te recompensez. Am mai făcut asta cu alte ocazii și menționam că nu mă voi opri prea curând. Vreau să ofer un voucher cu trei ședințe gratuite pentru prima persoană care ajunge până la acest minut și aude cuvântul cheie: elicopter care va fi de această dată.
Să menționez câteva reguli scurte: poate fi folosit de oricine, poate fi făcut cadou, doar că nu poate fi folosit de prieteni apropiați, clienți pe care îi am deja sau persoane care au beneficiat de acest premiu. Îmi propun să ajungă la cât mai multe persoane.
Ca să intri în posesia lui, îmi poți scrie pe facebook. Voi lăsa un link în descriere. Poți să menționezi direct care este cuvântul cheie și în cel mai scurt timp posibil îți voi trimite voucher-ul.
Revenind la subiectul nostru, partea de sens în viață poate fi formată din mai multe aspecte mai mici. Mă gândesc că există o idee general valabilă care zice că acest sens trebuie să fie ceva legat de viața ta per ansamblu. Să ai idee deja cum va arăta viața ta. Pentru unele persoane asta este simplu de făcut, pentru altele nu prea este așa. Așa că încearcă să găsești o direcție în mai multe domenii.
O metaforă care mi-a plăcut se referă la viață ca la un scaun. Majoritatea scaunelor au patru picioare. Așa mi-aș dori să îți alegi aceste direcții în viață. Un picioare poate fi cariera, celălalt viața de familie, al treilea poate fi viața socială și prietenii și exemplele pot continua. Ceea ce este important la acest scaun este că se poate sprijini și când are trei picioare rămase sau două. Da, contează cum sunt dispuse de la un moment dat, dar ideea este să ai mereu și alte activități care să ofere sens vieții tale. Să nu depinzi doar de una. Poate cariera este direcția ta principală. Bun, este alegerea ta încotro te îndrepți doar ai grijă că se pot întâmpla lucruri extern de tine care îți pot afecta cariera și apoi te trezești că restul picioarelor o duc la fel de rău. Acolo să vezi șoc și dezamăgire pe tine. Și este ok să te simți așa, doar ai nevoie să te concentrezi pe mai multe lucruri dacă o privim în perspectivă.
Ce simt că merită menționat în continuare este sentimentul de urgență. M-am lovit din ce în ce mai mult de el. Aș putea spune că îl asociez cu stresul, dar nu cred că este 100% similar, ci mai degrabă mă gândesc cât de repede vreau să ajung la final. Să culeg roadele sau să rezolv o problemă, care uneori nu depinde complet de mine. Sunt implicate forțe externe care pot îngreuna soluționarea sau pot să accentueze sentimentul de grabă.
Foarte recent mi-am dat seama că nu este benefic pentru mine. Poate ești în asentiment cu mine în această privință. Iar când mi-am dat seama de asta am început să mă întreb la începutul zilei care ar putea să fie stresul pe care-l resimt? Și la final de zi cum m-am simțit? Desigur, la început nu l-am putut face zilnic și am apelat la foițe puse pe pereți, uși, alarme în telefon care au ajutat, dar și enervat.
Dar după câteva luni începi să simți o schimbare. Nu mai ai nevoie de o alarmă ca să începi să te întrebi cum te simți când vezi că respiri mai sacadat sau că inima bate mai tare. Sau simți așa o presiune în piept sau e prezentă o stare de teamă în tine și nu știi de unde vine. Atunci când apar stările astea, deja știu că mă stresez. Trag aer în piept și încep să mă întreb dacă am un motiv real să mă simt așa sau pur și simplu ține de exterior și încep a interioriza și să mă consum. Conștientizarea asta, făcută cu scopul de a ajuta, nu de a fi supervigilent cu stările tale, poate face diferența într-o zi în care te simți bine sau nu.
Asta simt că îmi oferă sens. Un sens care mă face să mă trezesc majoritatea dimineților cu chef de a merge la lucru, de a citi, de a lucra la proiecte în timpul liber. Plus o idee mai clară despre ceea ce vreau. Iar claritatea de care menționez apare atunci când stai la birou și consumi foi și timp pentru a te întreba ce vrei să faci în următorii ani. Poți începe cu un număr mic pentru început. Să zicem 5 ani și de acolo să începi să particularizezi la nivel de an, lună, săptămâni. Plus foi care să te ajute să ții cont de progres și stagnare.
Nu sună a cea mai interesantă și captivantă acțiune, dar realizările spectaculoase sunt mereu precedate de planificări nespectaculoase. Un citat care m-a prins imediat.
Și să rezum toată discuția despre sensul în viață, din perspectiva mea. Cred că cea mai rapidă cale de a începe să-ți dai seama ce vrei de la tine și de la viață este să începi să fii pe picioarele tale. Să fi independent în deciziile pe care le iei, dar și responsabil pentru acțiunile pe care le faci. Sună bine și frumos să faci ce vrei, dar după un timp vei simți că ești asemenea unui vas fără aer în pânze. Într-o derivă perpetuă, trec zilele pe lângă tine și tot așa. Este nevoie de un pic de organizare (nu excesivă) și să depui efort susținut pentru a obține ceea ce vrei. Și orice decizie vei lua se poate schimba după un timp, dar încearcă pentru câteva luni să vezi cum te simți atunci când urmărești ceea ce vrei sau crezi că vrei. Dacă nu îți place, mai stai un pic ca să te asiguri că nu este tocmai o evitare a disconfortului, iar dacă tot persistă renunță și caută altceva. Stai iar de vorbă cu tine și vezi ce ai putea face în schimb. Din păcate, nimeni nu poate face lucrurile astea în locul tău. Aș mai adăuga și din fericire. Pentru că poate fi o experiență chiar importantă, dacă te implici un pic mai mult decât ceea ce vezi la prima vedere.
Și în încheiere, vreau să te invit să te abonezi la newsletter-ul la lucrez de mai bine de un an de zile (voi lăsa link-ul în descriere) în care abordez subiecte din ce în ce mai diverse, chiar și la recomandarea cititorilor mei. De exemplu, pentru cel de luna aceasta am discutat despre cum pot face față părinții la aflarea veștilor că nu pot avea copii.
Până la următorul episod, te rog să ajuți cu un like la acest episod, abonare la canalul de Youtube sau chiar un follow pe facebook.
