Bine ai venit la Podcastul Reflecții, unde luăm întrebări care ne macină de ceva timp și le căutăm un răspuns.
Sunt Andrei Solomon și în acest episod vreau să îți vorbesc despre întrebarea: Cum definesc o relație de prietenie?
Primele gânduri se duceau spre ceva utopic, ceva ireal. Ceva ce citeam prin copilărie și mai vedeam la televizor. Pe măsură ce trecea timpul, am simțit că îmi vine greu să am această legătură de prietenie cu persoane de vârsta mea sau apropiată de ea. Nu știu exact de ce, dar majoritatea au rămas la nivel de cunoștințe pe care le pot saluta dacă le văd pe stradă și cam atât. Mai greu cu dezvoltatul unui subiect de discuție.
Și asta îmi dă de gândit. Ce mă face să fiu așa de nesigur în legarea unei prietenii? Iar răspunsurile care mi-au venit nu au fost absolut deloc plăcute. De asta mi-a luat și atât de mult timp să pregătesc acest episod. Răspunsul este găsit în întrebare. Simt nesiguranță în aceste relații. Majoritatea rămân la un nivel de salut salut și ce mai faci. Pentru că nu pot rezona cu unele lucruri pe care le spun și le fac. Luând în considerare faptul că am stat deja de vorbă cu ele, nu este o reacție de la prima discuție ca să zic așa. Le acord un pic de timp și dacă văd că lucrurile nu se așează, renunț.
Da, asta mă face să ajung să fiu foarte singur și să am un număr restrâns de prieteni. M-a deranjat pentru o perioadă, mai ales când stările de singurătate erau mai puternice decât m-am așteptat, dar am trecut peste. Am suportat și mi-am dat seama că este normal să se întâmple asta.
Mă gândesc că am această impresie, să am prieteni de calitate din cauza nivelului mare de informații despre cât de important este cercul social. Și nu îmi doresc oameni de la care să nu pot învăța lucruri. Chiar dacă sunt aspecte cu care nu m-am întâlnit vreodată, nu mă deranjează. Dar când sunt eu cel care este ascultat, nu-mi place.
Și uite-mă la vârsta de 27 de ani (acuș) și cercul meu social este foarte restrâns. Spre surprinderea mea, am un prieten apropiat cu care păstrez legătura. Un aspect amuzant este că nu stăm de vorbă săptămânal sau ceva, dar când avem nevoie să discutăm ne simțim super degajați și stăm mult timp de vorbă, despre subiecte diverse. Chiar glumim să lucrăm la un podcast.
Acum că nu am un exemplu concret de dat despre cum se simte o relație de prietenie autentică, o să îți vorbesc despre ceea ce știu din literatura de specialitate și ce mi se pare realizabil.
Un prieten de calitate este acea persoană care poate să stea de vorbă cu tine atunci când ai cea mai mare nevoie. Desigur, asta nu înseamnă că ai libertatea de a suna zilnic, săptămânal persoana respectivă la miezul nopții pentru a te ventila emoțional, ci să poți discuta lejer despre ceea ce simți în limita timpului disponibil. Acum dacă începi tu să vorbești aproape zilnic și să fii un stres, să nu te surprindă reacția prietenului.
Totul se face cu o doză de bun simț și înțelegere. Și asta se poate discuta. Să vedeți ce puteți suporta fiecare. Mi-e greu să zic că este ușor să asculți necazurile altei persoane și să nu te afecteze. Autenticitatea discuțiilor depinde și de disponibilitatea mentală de a asculta și a oferi sugestii. Iar asta poate fi obositor dacă mai adaugi o zi, două sau o săptămână plină pentru ascultător.
Și până la urmă, un prieten apropiat este acolo nu doar pentru problemele de care te lovești. Menționez asta pentru că, după un timp poate să existe așa un sentiment de frustrare, doar nu ești bun ca să asculți drame, ci poți mai mult de atât.
Un prieten apropiat este acolo când ai nevoie să auzi lucrurile mai puțin plăcute. Aici mă refer la faptul că sfaturile pe care ți le oferă nu le face doar pentru că vrea să îți închidă gura, să nu te mai plângi, ci să îți fie bine. Iar asta e greu de suportat. S-ar putea să apară reacții de contraatact, dar până la urmă, ce te face să crezi că ți-ar dori răul? Doar vă cunoașteți de atâta timp!
În aceeași măsură, mă gândesc că e nevoie să mai mulțumești din când în când că este lângă tine și să îi acorzi ocazia de a se ventila la rândul ei. Să își spună off-urile. Să nu fie ceva unilateral, doar din partea ta. Pentru că nu ar fi tocmai prietenie, ci poate terapie.
Astfel de persoane sunt rare, cel puțin din perspectiva mea. Consider că nu au ajuns la acel nivel în care să poată ajuta pe altcineva pentru că nu se pot ajuta singure. Chiar mă gândeam la memele în care erau două panouri. Primul în care dădeai sfaturi la altcineva și era totul ordonat și frumos și în cel de-al doilea aceleași sfaturi pe care nu le puteai respecta. Cred că erau de la SpongeBob.
Îmi dau seama că acest episod este mai scurt față de celelalte de până acum, dar nu simt că pot oferi un răspuns mai dezvoltat acum. Pentru tine cum se simte o relație de prietenie autentică?
