fbpx
andrei solomon

Adresă Cabinet

Online

+40 749 022 963

08:00 - 19:00

Program

L-V: 08:00 - 19:00

Picture of Andrei M. Solomon

Andrei M. Solomon

Psihoterapeut Cognitiv Comportamental

Bine ai venit la Podcastul Reflecții, unde luăm întrebări care ne macină de ceva timp și le căutăm un răspuns.

Sunt Andrei Solomon și în acest episod vreau să îți vorbesc despre întrebarea: Crezi în dragoste până la adânci bătrâneți?

Rulează videoul

De data vreau să te surprind un pic și să nu mai ofer un răspuns direct. Aleg varianta asta pentru că nu este chiar așa ușor de oferit. Simt că e nevoie să văd un pic situația din toate punctele de vedere. Să văd punctele forte și puncte slabe pentru o așa decizie. Până la urmă dragostea e mai mult decât un sentiment care menține două persoane aproape, pe vecie.

Și aici voi face o mică paralelă cu ceea ce am discutat în episodul 8 despre iubire. Acolo spuneam că iubirea romantică nu este un dat. Da, natura îți oferă un imbold de aproape un an, un an jumătate sau doi. Apoi te lasă și îți arată cum stau lucrurile de fapt. Să vezi aspectele acelea mici care acum nu te mai enervează doar un pic, ci te scot din sărite. Simți cum simpla prezență a sa deja e prea mult pentru tine.

Atunci mi se pare cel potrivit moment în care să te întrebi dacă chiar iubești persoana aceea. Îmi dau seama că e greu să răspunzi când ești scoasă din sărite, dar atunci te și verifici. Pentru că este un angajament pe termen lung. Poate vă doriți un copil, ar fi ideal să îi oferiți un mediu din care să poată învăța lucruri bune, nu să fie nevoit să se descurce singur, să ia decizii foarte importante de la o vârstă fragedă. Astea s-ar putea să îi marcheze tot viitorul.

Iubirea sau o relație romantică, fie că vorbim de o căsnicie cu toate demersurile tradiționale sau o relație fără astfel de constrângeri, le spun eu, nu este ceva natural, care se întâmplă de la sine.

E ca și cum ai spune: ne certăm acum ca chiorii, așteptăm vreo  doi ani de zile și se va rezolva de la sine. Mda, nu prea cred că așa se rezolvă o problemă, mai ales dacă este una recurentă și care vă afectează viața. În ceea ce privește aceste conflicte, motivele pot fi foarte diferite. Atât de diferite, încât ceea ce este important pentru mine, pentru tine să pară un lucru super banal de rezolvat.

Hai să îți ofer câteva exemple: primul lucru la care mă gândesc sunt banii (și nu, nu sunt cel important lucru pentru mine, dar este cel mai frecvent motiv). Despre cum să îi investească sau să îi cheltuiască. Pe ce să se cumpere? Vorbim despre o mașină, un apartament, o casă, jucării pentru copil sau electrocasnice. Pentru unele cupluri poate fi banal să decidă asta, dar pentru unele, aoleeeu. Un alt motiv poate fi curățenia din casă. Cine face curat, cum se face curat, uneori e important să discutați despre ce înseamnă să fie curat. S-ar putea să fie diferite nuanțe pentru fiecare. Chiar auzisem despre un cuplu care se certa atât de tare despre curățenie, încât soția i-a bătut în cuie o pereche de pantaloni de podea. Până acolo poate duce un motiv, să zicem aparent banal. Mai merge un motiv. Relațiile sexuale la nivel de cuplu. După un timp apare monotonia chiar și acolo. Aceleași poziții, aceleași motive care vă stârnesc, același timp pe care-l petreceți împreună făcând asta. Poate după o vreme vă considerați mai puțini atractivi și începeți să respingeți un apropo din partea partenerului. Nu mai zic de apariția unui copil în toată dinamica asta. Dacă mai vii obosită de la muncă și te gândești că ai un bărbat super excitat lângă tine, parcă nu îți vine. Și e de înțeles.

O mică mențiune aici, vorbesc pentru femei în momentul de față, pentru că ele mă ascultă predominant așa că pentru publicul masculin vă rog, distribuiți dacă vă plac materialele ca să încep să mai schimb articularea discursului. Desigur, mi-ar plăcea să ajungă la cât mai multă lume, nu vreau să se simtă ca o glumă meah.

Doar că refuzurile se pot aduna și dintr-o dată relația se răcește. Nu îți mai dorești cealaltă persoană să mai fie lângă tine. Nu vreau să neg că o respingere, indiferent din partea cui vine, este una dureroasă, de aceea Gottman recomandă în cărțile sale ca partea asta de refuz să fie făcută cu tandrețe. Chiar dacă oboseala este instalată încearcă să faci un efort să îl refuzi cu blândețe. Da, o să-ți ceară și ultimul strop de energie ca să faci asta, dar o să merite.

Chiar am avut o săptămână în care am vorbit despre relații, despre relații extraconjugale și ce ar putea să se întâmple după astfel de acțiuni. Sunt sentimente de trădare, de vinovăție, de furie, tristețe și la asta se pot adăuga mult mai multe. Îmi place abordarea lui Esther Perel despre cum să se discute la nivel de cuplu partea de înșelat. Poate fi un moment de dezvoltare a cuplului. Evident, nu se trece cu vederea ceea ce s-a întâmplat, nu se neagă emoțiile fiecărei părți, dar se discută despre ce se poate face după. Și nu e obligatoriu ca relația să continue după asta. Se poate încheia în următoarea lună, dar e important totuși să existe o discuție despre cele întâmplate.

Și uite-mă în situația în care am din ce în ce mai multe informații despre ceea ce înseamnă o relație romantică din literatura de specialitate, exemple din familie, cunoștințe și e foarte copleșitor. Dorințele proprii poate nu vor fi regăsite în viața reală, să zicem că sunt în căutarea unui unicorn și nu cred că sunt singurul în această situație. Iar de aici încep să mă gândesc la o frază pe care am auzit-o de la autorii pe care-i ascult. Nu mai știu sigur cine a fost, dar suna în felul următor: niciodată nu te poți dezvolta suficient de bine pentru a avea o relație romantică de unul singur, cel mai mult înveți atunci când chiar ești în una. Acolo înveți cel mai mult și cel mai repede. Adio gânduri că nu ești suficient de bună pentru că ești acolo, ești în fața faptului împlinit. Partenerul este lângă tine și are anumite nevoi plus nevoile tale.

La toate astea se adaugă și statisticile sumbre despre gradul divorțurilor în rândul cuplurilor căsătorite. Și pot înțelege de ce se întâmplă asta. Dacă până acum partea de căsătorie era privită ca și ceva fix din care nu mai poți ieși pentru că ar fi rușinos să te desparți, ajunge lumea să te vorbească și așa mai departe. Perspectiva asta s-a schimbat pentru că nu mai este stigma. Studiile spun clar că e mai bine să renunți la o relație toxică decât să stai. Efectele cele mai clare se văd asupra sănătății fizice și mentale. Este mai sănătos ca să zic așa, să nu ai o relație decât una nepotrivită. Dar totul până la o limită. Nu îți sugerez să fugi de acum de toate șansele care apar în viața ta pentru că vei considera că o vei lua de la capăt și vei suferi. Da, sunt șanse să se întâmple asta și totuși de ce ți-ai dori să își răpești ocazia de a întâlni un tip fain, interesant. Și aici să adaptăm și pentru auditoriul masculin. De ce să rămâi într-o perpetuă stare că nu ești suficient de bun pentru o relație.

Acum îmi dau seama că ar putea fi și o altă posibilitate. Să te simți prea bună sau prea bun pentru așa ceva, dar cred că nu ajung până acolo încât să mă audă acele urechi J

Revenind, în timp ce mă gândeam cum să mai desfac firul în patru, simt că e nevoie ca lumea ta interioară să fie cât de cât pusă la punct. Hai să zicem că măcar ai o fundație care îți permite să îți dai seama când ești nesigură de tine, când ești mofturoasă, că știi să recunoști asta, să poți discuta detașată despre asta și să vezi că problema nu este ceva ce ține de tine la nivel personal ci ține de dinamica relației și cum se poate rezolva.

Te-ai gândit vreodată cât de mult face rău unei relații dacă tu ești nesigură pe tine. Să îți faci griji constant despre cât de atrăgătoare ești pentru partener, de capacitatea ta de a dezvolta conversații profunde, de a fi o persoană faină cu care să își petreacă timpul și tot ceea ce se întâmplă de fapt este nevoia de a te revalida. Iar timpul rămas s-ar putea să fie nemulțumirile lui că nu mai poate să facă asta, să petreacă acel timp făcând lucruri faine pentru că e obosit de la celelalte sarcini.

Da, unele persoane pot să înțeleagă această nevoie, însă totul are o limită și ar fi important să nu o încalci cu ea. Apelează la ajutor. Chiar nu mai suntem în perioada în care să fie rușinos să ceri ajutorul unui terapeut, consilier pentru a te dezvolta. Uneori o minte clară, imparțială, care își dorește binele va face minuni în viața ta. Ce mă ajută este să mă gândesc dacă îngrijorarea pe care o am acum o să mă bucure peste 50 de ani. Să zicem că nu sunt mulțumit de înălțimea pe care o am. La 80 de ani o să mă uit în oglindă și o să mă gândesc: Bă, ce scund ești! Ce naiba ai făcut în ultimii ani? Unde sunt cm ăia pe care îi tot căutam? Mda, nu sună a ceva ce vreau să păstrez timp de 50 de ani și să mă tot gândesc compulsiv. Nu nu, am alte lucruri care să îi ocupe spațiul mental și sunt mult mai importante.

În aceeași măsură, vorbesc și pentru cupluri. Gottman recomandă ca certurile să rămână între voi. Să nu apelați la familie, prieteni apropiați ca să vă spuneți off-urile și să vă revalideze. Un terapeut este imparțial și vă poate atrage semnalele de alarmă pentru amândoi. Nu va ține partea nimănui pentru că scopul terapiei de cuplu este cuplul. Ca această unitate să funcționeze e nevoie de un efort susținut din partea amândurora altfel nu o să meargă. Mi-a plăcut abordarea unei perechi. Cred că era vorba despre familia unui frate de la Dedeman. Perspectiva despre relație era în felul următor: familia (aveau și copii) este asemenea unei afaceri. Avem nevoie de ședințe în care să discutăm despre problemele pe care le avem. Să vorbim despre lucrurile pe care le facem, despre tot ce am trecut cu vederea în ultima săptămână.

Poate părea un pic cam rece această perspectivă pentru tine, însă pentru mine a prins foarte mult sens. Și simt că are sens chiar la doi sau trei ani de la lectură. Chiar văd relația romantică ca o afacere. E nevoie de efort ca să o faci să meargă. Să îți dedici timp pentru ca lucrurile să se dezvolte. Să prindă sens, claritate, stabilitate. Nu e doar vorba că se va întâmpla de la sine. Nu e așa. Și chiar mi-e ciudă că nu sunt exemple de relații sănătoase în mass media. Desigur, relațiile alea au treabă cu ele însele, nu să apară pe la știri (fie că vorbim de TV sau social media).

Iubirea nu e veșnică, cel puțin cea din primii doi ani, să zicem în mare. Acolo e vorba de niște reacții chimice în corp apoi iubirea se transformă. Vorbim de atașament, intimitate, dorință (care poate e în proporție mai mică). Care ajută ca relația să devină una trainică.

Acum mă gândesc cum ar fi să trăiești cu aceeași persoană o viață întreagă? Îți dai seama ce mult înseamnă asta? Și să fie cu sens, să fie ceva care să te dezvolte așa de tare încât să nu te mai recunoști când faci totalul?

Mă sperie gândul într-o oarecare măsură și îmi oferă un sentiment de: wow, vreau să am o astfel de relație! Să am un tovarăș de drum, care să mă ajute atunci când eu însumi nu mai sunt în stare să mă ridic, să ajut să se ridice și să sărbătorim împreună reușitele și greșelile.

Îmi pare așa de utopic și mă simt așa de nepregătit pentru un astfel de angajament. E mult. Și în același timp simt că mă atrage ideea. E inspirațional până la lacrimă. Să creadă o altă persoană în tine atât de mult încât să fie suportul de care aveai nevoie până să o găsești.

Da, așa vreau să închei acest episod. Cu acest gând înălțător. Și să zic răspund la întrebare. Nu, nu cred în dragoste până la adânci bătrâneți, dar cred în relații romantice veșnice, cărora le dedici toată viața ta.

Îți mulțumesc că ai ascultat acest episod. Apreciez că revii la fiecare publicare și asculți informațiile pe care le ofer. Îmi dau seama că nu am mai făcut asta până acum și vreau să văd cum se simte. Vreau să știu că ești acolo printr-un semn. Vreau să știu dacă îți place ce asculți printr-o abonare la canal sau un like. Asta va ajuta canalul să ajungă și la mai multă lume și să fac lucruri și mai faine, cu timpul.

Distribuie articolul:

EXPLOREAZĂ

NEWSLETTER

EXPLOREAZĂ

Abonare newsletter

Îți place ce ai citit până acum și ai dori să primești informațiile înainte de a apărea pe site?