
Sper că recapitularea a prins bine pentru că trecem la lucruri serioase.
Următoarele 3 mari audio-uri vor fi despre cum facem exercițiile de mindfulness. Voi discuta despre partea de non-evaluare, prezență și eficiență.
Pentru non-evaluare aș vrea să te gândești la exemplele anterioare. La partea de descriere făceam referire la o persoană care este îmbrăcată într-un anumită ținută. Ca exercițiul să fie clar de la început, o să îți spun cum nu ar suna bine:
Persoana la care mă uitam purta o cămașă, cravată, blugi mulați și rupți la genunchi. Descriu în mare. Ce aș putea să completez eronat ar fi: ce rău se așează blugii pe el, cămașa aia mai are un pic și pocnește, culoarea tenișilor nu se asortează cu absolut nimic.
Asta ar înseamnă să faci greșit exercițiul.
Corect ar suna: persoana la care mă uit poartă o cămașă de culoare roșie, blugi mulați și rupți la genunchi și o pereche de teniși albi. Atât. Nicio altă interpretare suplimentară.
Ca să fac partea asta și mai fragmentat, am să te rog să urmezi instrucțiunile următoare: în următoarea săptămână, te rog, să fii atent sau atentă la gândurile evaluative pe care le ai. Îndreptate spre propria persoană sau către altele. Dacă ai posibilitatea să le notezi, ți-ar fi de mare ajutor.
După ce îți faci o listă de vreo 7-8 elemente încearcă până la următorul audio să le rescrii, factual. Fără vreo interpretare sau evaluare a ceea ce ai gândit. Notează situațiile așa cum sunt ele, descrie consecințele și propriile emoții.
Apoi vom trece la următoarea etapă, tot de la partea de non-evaluare.
Muuult spor să ai și răbdare. Așa cum te-am obișnuit, ia-o încet și cu multă înțelegere. Fiind ceva nou pentru tine, o să întâmpini dificultăți, dar e ok, continuă să aplici. Prin exercițiu o să îți iasă.