Bine ai venit la Podcastul Reflecții, unde luăm întrebări care ne macină de ceva timp și le căutăm un răspuns.
Sunt Andrei Solomon și în acest episod răspund la întrebarea: Dacă familia m-ar trata extrem de prost, ce soluție aș avea?
Pentru această întrebare a fost nevoie să stau să-mi imaginez un astfel de context. Și m-am bazat pe alte discuții avute cu prietenii pentru a mă raporta cât mai bine la această situație.
Cu această ocazie, am adăugat o idee pentru care să fiu recunoscător în această viață. Familia a fost ok. Fără extreme, pur și simplu, o familie normală.
Mă voi rezuma la noțiunile pe care le cunoscut, pentru că mi-a fugit gândul frecvent la copilărie și la tipurile de abuz. Aici nu prea am multe cunoștințe pe partea de traumă, ca să pot oferi sugestii pertinente și nu prea cunosc contextul legal astfel încât să ofer ceva de valoare.
Îmi voi îndrepta discursul mai mult către aspectele psihologice după ce ai împlinit 18 ani, ca să fie mai ușor de implementat de către tine.
Mă gândeam că primul lucru pe care l-aș face este să strâng din dinți. Să lucrez la mine și să mă asigur că m-am fortificat mental. Să am încredere în propriile forțe.
Îmi imaginam cum ar fi să am părinți care să mă invalideze zi de zi, cu orice ocazie. Să simt că sunt presat de gândurile lor iraționale și să nu mai pot scăpa de ele. Să simt nevoia să fug și să nu pot. Să fiu prins într-o cușcă, iar cheia este la ei.
Mi se pare crunt să trăiesc o viață așa. În condițiile date, consider că aș avea perioade și perioade. De răzvrătire. Să simt că pot să spun ceva, să le arăt lor de ceea ce sunt în stare. Și altele în care să mă simt înfrânt de faptul că oricât de mult aș încerca, nu reușesc nimic în discuțiile cu ei.
Când văd că lucrurile merg așa, singura mea scăpare din această cursă infinită ar fi o școală în alt oraș. În care să-mi găsesc un loc de muncă și să o iau de la zero.
M-a înspăimântat acest gând, pentru că teama de a nu reuși era permanentă. Să mor de foame, să nu am unde sta treceau zilnic prin mintea mea. Dar atunci a intervenit mintea de acum, care-mi șoptea că astea sunt doar incertitudini din viitor. Nu era ceva sigur, 100% care se va întâmpla. Doar mintea mea care fabrica povești neadevărate, care aveau să mă țină pe loc.
Și nu este ușor să-ți dai seama de asta. Ai nevoie de antrenament, să-ți dai seama de ceea ce gândești și de ceea ce spui. Ce simt că m-ar ajuta aici este să găsesc prietenii potriviți. Cum îmi dau seama dacă sunt persoanele potrivite?
După sfaturile pe care mi le-ar oferi. Nu aș căuta oameni care să mă împingă să experimentez tot felul de lucruri sau să mă pună în situații periculoase. M-aș orienta către persoanele care m-ar susține, într-un mod realist. Care să nu-mi spună ceea ce vreau să aud, ci să mă aducă la realitate, dacă văd că debordez cu tot felul de tâmpenii.
Și asta se întâmplă fără a fi o intenție rea în spate. Pur și simplu, oamenii din jurul nostru cred că așa ne ajută, dar nu este mereu adevărat. Este nevoie de un echilibru și de cuvintele potrivite.
Având condițiile astea bifate, aș face pasul acesta de încredere, de curaj. Pentru că orice ar fi mai bine decât să stau acasă. Și ușor ușor m-aș înstrăina de ei. Pentru că nu sunt ceea ce trebuie.
Mintea are nevoie de o stimulare potrivită. Benefică dezvoltării. Nu vei avea rezultate într-un mediu toxic, când mereu auzi că nu ești în stare, că nu poți să faci aia, aia sau cealaltă.
Cum spuneam mai devreme, este bine să fie cineva care să zică lucrurilor pe nume, dar să nu exagereze zi de zi. Este prea mult din toate punctele de vedere.
După ce aș reuși să ies din acel mediu, aș începe să lucrez la mine. pentru că fie că-mi place sau nu, clar și-au pus amprenta pe mine. Și nu vreau să sune ca și cum nu s-ar putea rezolva sau că de ce sunt eu de vină pentru ceea ce au făcut părinții mei. Nu ești, dar nici nu poți da vina o viață pe ei, pentru că încăpățânarea asta sau dorința de a da sens la ceva ce nu are sens oricum, nu te va face să-ți trăiești viața pe care ți-o dorești.
Uneori, este mai bine să dai la o parte ceea ce este toxic și să introduci informații care să te ajute să te simți mai bine în propria ta persoană, care să te ajute să evoluezi.
Nu vreau să sune ca un mesaj motivațional, pentru că departe îmi este gândul de așa ceva. Ci mă gândesc cât de mult te-ar ajuta să crezi în tine.
Și nu vorbesc să dezvoltăm stima de sine. Să creăm ceva magic, ireal. Ci vreau să mergem pe acceptarea propriei persoane. Cu bune și cu rele.
Să știi ceea ce te face o persoană bună și să cunoști aspectele care te țin pe loc. Având aceste informații poți cere ajutorul unui specialist care să te sprijine în acest demers.
În aceeași măsură, păstrează anturajul. Acela care te-a sprijinit de-a lungul anilor, care ți-a ascultat off-urile și te-a păstrat pe linia de plutire. Pentru că au fost perioade grele pentru tine, dar și pentru ei.
Este obositor să stai în așa mediu, așa că permiteți să accepți asta. nu a fost și nu va fi vreodată vina ta.
Bunăstarea ta fizică și mentală trebuie să devină un aspect prioritar pentru o perioadă, până simți că devii persoană autonomă.
Fac o mică pauză de la subiect, să descrețim un pic frunțile. Să respirăm un pic și să îți povestesc despre newsletterul la care lucrez pentru comunitatea celor care mă urmăresc de pe facebook, site, youtube. Este un newsletter lunar în care scriu despre teme din sfere diverse: relații romantice, stres, relaxare, somn, oboseală, curiozități. Îmi place să răspund la nevoile celor care-l citesc. Poți da un reply la un mail și să-mi adresezi o întrebare mai specifică și poate devine un subiect pentru un nou număr. De asemenea primești un pdf la abonare, în care ofer câteva detalii despre ceea ce se întâmplă în primele 4 ședințe de terapie. Link-ul de abonare îl vei găsi în descriere.
Vorbeam mai devreme de faptul că ai nevoie să fii în cea mai bună formă. Chiar dacă vei alege să mergi singur în călătoria asta, nu va fi ușor. Pentru tot ce ai acumulat până la 18 ani se va întoarce, să te „bântuie” ca să zic așa.
Când vei fi pus la încercare, cele mai ușoare gânduri vor fi cele pe care le-ai auzit cel mai frecvent din partea părinților.
Dacă ți s-a spus că nu ești suficient de bun, ghici ce va apărea prima dată când începe să fie stresant la muncă. Că nu faci o treabă suficient de bună. Că nu dai suficient de la tine.
Deși primești vorbe contrarii din partea colegilor și șefilor tăi direcți. Dar nu prea ai ce face. Vei capitula în fața gândurilor respective și vei avea o stare neplăcută la lucru sau cei supracompensa, vei lucra și mai mult. Vei da și mai mult de la tine.
Poate la început este bine, dar pe termen lung, te va epuiza. Fizic și psihic. Nu vei mai avea timp pentru tine. Nu vei mai apuca să faci ceva care să te binedispună. Pur și simplu vei fi pe pilot automat și te vei ocupa de muncă. Pentru că așa știi că poți să le arăți oamenilor din jurul tău că ai valoare.
Dar așa să fie? Doar în maniera asta să-ți vadă ei valoarea adevărată de ființă umană?
Este ok să te ocupi de ale tale. Să te ocupi de hobby-urile tale. Să ai grijă de sănătate, să mănânci ceea ce-ți place. Să te plimbi în orașul în care te-ai mutat, să vezi țara sau să călătorești pe afară.
Doar să vezi cum te simți când faci asta. dacă primul gând sau stare este: da, am făcut și asta, dar nu mă simt mai bine sau mai împlinit, ceva acolo te macină.
Am vorbit despre muncă, dar în relațiile cu ceilalți, oare cum vei reacționa? Mintea mi-a fugit la partea romantică. Dacă simți că dai peste cineva care iese din tiparul familiei tale, poate vei da tot ce ai mai bun ca să o ții aproape.
Și pici iar în extrema cealaltă. În care lași prea mult de la tine pentru ca altcineva să simtă că primești atenția. Îl consider un comportament automant, pe care nu-l vei face pentru că-ți dorești să faci asta. Dar îți va face rău. Vei simți oboseală, stres, frustrare. Și vei începe să uiți de tine.
Când începi să-ți dai seama de asta, atunci este momentul să începi să vezi ce se petrece de fapt cu tine. Care sunt gândurile care apar de alegi să te comporți așa. Care este temerea care alimentează această stare neplăcută, de a fi mereu pe ghimpi. De a fi mereu în alertă ca cealaltă persoană să nu se supere.
Poate este momentul să propui niște limite sănătoare. Atât pentru relația romantică, cât și pentru tine. Să-ți dai voie să ai timpul tău, nevoile tale.
Cum spuneam mai devreme. Ocupă-ți timpul cu ceea ce mai vrei și tu să faci. Nu doar muncă sau relație romantică. Aspecte care țin de propria ta persoană. Uită-te la un film, gătește, mergi pe munte, plimbă-te cu mașina, bicicleta prin oraș, pădure. Orice simți că ți-ar aduce un strop de bunăstare.
Mă simt mulțumit de răspuns și am o stare plăcută că am vorbit despre asta. Mai menționam prin episoadele anterioare cât de fain se potrivesc întrebările acestea cu starea de acum. Sper că și pentru tine este un sentiment plăcut când faci un analiză a istoricului tău.
Până la următorul episod, abonează-te pe platforma unde asculți acest material, un like sau o distribuire mă ajută foarte mult ca să răspândesc conținutul creat. Ne auzim marți, pe 1 decembrie, de la ora 19 cu un nou episod.
