Aș face o separare pe acest subiect pentru că am găsit niște răspunsuri care mă orientează către această distincție, dintre ceea ce vine din exterior și din interior.

Atunci când vin de la persoane din cercul apropiat (Cum să alegem fericirea – Glasser – așa am găsit-o tradusă în limba română) criticile au un impact mare. Tocmai din cauză că sunt persoane de referință. Și aici putem să adăugăm familia, prietenii apropiați, partenerul romantic și se mai întâmplă să fie adăugați profesorii în această categorie. Sunt sigur că există excepții și aș vrea să adaptezi la contextul tău de viață.

Un mediu toxic, în care ți se tot cere și nu ți se va valida niciodată valoarea, o să creeze niște așteptări nerealiste, imposibil de realizat într-o viață sau chiar două. În care mereu să te judeci de ceea ce faci și să pară că nu este suficient, indiferent de nivelul de muncă pe care l-ai depune.

Uneori se întâmplă să se facă fără o intenție (la fel, sunt excepții) și e doar o dorință de a fi o persoană mai bună, mai performantă. Dar asta lasă urme, care pe măsură ce sunt reîmprospătate, ajung să devină niște răni mari și greu de ascuns.

Mi-am dat seama că se mai întâmplă când persoane străine stârnesc acel acela pe care eu l-am observat. Și aici mă duc către perspectiva internă. Dacă impresia despre tine este una putredă, critică, nu este șocant să reacționezi efervescent când cei din exterior îți apasă butoanele.

Și lucrul la liniștea interioară ia timp. Pentru că ai nevoie să recunoști elementele activatoare și să vii cu dovezi contrarii. Iar asta nu este ușor. Momentele acestea de reflecție vin acompaniate cu emoții puternice, tristețe, furie, dezamăgire, dezgust și alt calup. Care devin copleșitoare.

Ceea ce ajută este să păstrezi o minte deschisă la procesul acesta de dezvoltare. Să meditezi și să începi să te cunoști mai bine. Să vezi care sunt punctele forte, punctele slabe și să lucrezi la ele.

Chiar și acum, simt că sunt un impostor că vorbesc despre lucrurile astea, dar este necesar să vorbim despre stările neplăcute, să le acceptăm și să mergem înainte. Să trecem peste aceste obstacole pe care le punem în cale în mod automat, dar nu cu o intenție rea. Mă gândeam că obiceiurile astea ne protejează. Au avut rolul lor la un moment dat și acum se tot repetă pentru că nu sunt altele mai bune.

Un exercițiu bun de făcut la finalul zilei și un exercițiu de meditație pe care-l voi înregistra curând, este să te gândești la ceea ce ai făcut la final de zi și să fii mulțumit de cele realizate. Chiar și dacă sunt incomplete rezultatele sau aproape finalizate, să te simți mulțumit de ceea ce ai făcut.

Și mă duc cu gândul acum că ar putea să te gândești că te vei transforma într-o persoană leneșă dacă faci asta. Oare? Hai să testăm asta. Încearcă cel puțin o lună de zile, de la ascultarea acestui episod și la final revin-o și scrie-mi în comentarii dacă ai devenit cea mai leneșă persoană sau de fapt ești mai productiv acum că ești satisfăcut de ceea ce faci și nu mai e aceea presiune de a face mai mult și mai bine.