Am ales să răspund la o întrebare pe care am primit-o din partea unei cititoare, care dorea să știe cum se poate vorbi despre copii la nivel de cuplu, despre decizia de a avea copii sau nu și chiar probabilitatea de a a nu avea din motive naturale.
M-am pus în papucii unui partener care vrea să vorbească despre conceperea unui copil. Și cred că sunt două mari tabere de păreri. Una este pro copii și contra copii (sau nu dorește un copil) – nu ca impresie generală :))
Discuțiile pot fi destul de simple pentru unele cupluri. Ca valorile și obiectivele să se alinieze, dar vor fi situații în care discuția asta să nu fie chiar așa de ușoară. Poate un istoric în care s-a tot adus în discuție subiectul să îi facă mai ezitanți, să se ferească pentru că știu că ar putea să pună capăt relației. Iar teama asta poate să acapereze cu totul dorința de a discuta despre copii. Și începe să apară o frustrare care se dezvoltă pe parcursul timpului.
Dar ce întâmplă când fiecare vine cu o părere diferită? Unul își dorește, celălalt nu. În cazul acesta, recomand cu mare căldură discuțiile. De aici și poza de mai sus. Nu vor fi cele mai plăcute, fiecare va dori să țină cu dinții de părerea sa, din diverse motive. Poate nu se simte pregătit (poți adapta la fiecare gen în parte în tot textul ca să fie mai ușor de citit), poate consideră că nu știe să aibă grijă de un copil, că este prea multă responsablitate (din toate punctele de vedere: timp, financiar, emoțional). Și este normal să spui că nu se poate acum, când nu te simți pregătit.
Pe măsură ce veți vorbi, o să apară motivele la iveală. Și ușor ușor e bine să discutați despre ele. Să vedeți de unde vin temerile acestea și dacă se pot rezolva la nivel de cuplu sau ține de intervenție externă.
Excepția cea mai mare poate fi când nu cedează nici unul. Și vă încăpățânați cu varianta voastră. Până la urmă cineva va fi nevoit să facă un compromis. Desigur, nu este obligatoriu, până la urmă poate fi aleasă și despărțirea. Nu totul se face cu forța. Dar persoana care renunță sau cedează să fie sigură de decizia pe care o ia și din când în când să mai revină la ea. Pe parcurs vor apărea teste care să verifice dacă ceea ce ai hotărât a fost bine sau nu.
Dar când vine vorba despre faptul că nu se poate concepe un copil, situația se schimbă. Studiile de specialitate arată că este un procent de 33% în privința a cui nu poate (poate fi el, amândoi sau incert sau ea). Nici nu cred că este nevoie să menționez că aici nu este vorba despre aruncat vina pentru că vorbim despre ceea ce nu poate fi controlat.
Dar să afli aceste vești este destul de dezamăgitor. Una este să alegi de comun acord o viață fără copii, alta este să ți se spună că nu poți avea copii. Cel mai probabil o să simți că pică totul peste tine. Că ce rost mai are să continui, când tot ce ți-ai dorit să ai sunt copiii. Îmi dau seama că sună exagerat, dar dorința de a fi părinte poate fi foarte puternică și chiar dacă îți merge bine în alte arii (muncă, relația cu iubitul, prietenii) aflarea acestor vești îți las un gust foarte urât în gură.
Bun bun, dar ce rămâne de făcut? Depinde. Pentru început permite-ți să suferi. Lasă emoțiile care vin peste tine să treacă. Fie că vorbim despre furie, tristețe, deznădește, supărare, angoase, lasă-le să fie acolo. Nu le alunga. Fac parte din tine și este normal să te simți așa. Când afli că ceea ce ți-ai dorit cel mai mult nu se poate întâmpla, este o reacție cât se poate de normală.
Fiți alături unul lângă celălalt. Nu te aștepta să fi înțeles în totalitate, dar sunt sigur că și partenerul suferă alături de tine, chiar dacă are un stil diferit de a o face. Dacă vezi că nu vrea să vorbească despre ceea ce simte, oferă-i un spațiu intim. Cel mai probabil o să-i vină greu să se împace cu ideea. Mai ales dacă află că el sau ea este cel sau cea care nu poate.
Nu vorbesc despre aruncat vina, ci mai mult de asumat vina deși nu este cazul. Simt că primul pas după aflarea veștilor este să vă permiteți să dați curs emoțiilor. Căutați să vă rezervați un weekend departe de nebunia din oraș, de muncă. În care să fiți doar voi doi. Și stați de vorbă, în limita a ceea ce puteți vorbi. Chiar și dacă nu vorbiți despre ceea ce se întâmplă acum, tot e bine. Nu te îndepărta de partener, cert este că suferă, chiar dacă are un mod diferit de a o face.
După ce se mai aștern emoțiile și stările, e momentul de alte discuții. Sunt alternative și idei pentru a procrea un copil. Unele sunt mai scumpe (precum inseminare artificială) sau consumatoare de timp și emoții (adopții). Am găsit zilele trecute, în timp ce mă informam pentru subiectul acesta mai multe articole care vorbesc despre experiențe diverse în a avea un copil. Las aici resursele: articol #1, articol #2
În timp ce încercați, căutați un grup de suport. Se întâmplă frecvent ca cercul vostru social să nu înțeleagă în totalitate ceea ce înseamnă și prin ce treceți. Sunt sigur că sunt organizate evenimente speciale în care se discută despre situații prin care au trecut diferite cupluri, ceea ce au făcut ca să se împace cu ideea, sugestii de specialitate și cel mai important: înțelegere.
Încă un lucru important este să stabiliți niște limite clare pentru tentative. Aici aveți libertatea de a le stabili după bunul plac. Pot fi legate de ani, de investiția financiară, de limita voastră emoțională și psihică. Să tot încercați și să încercați se poate resimți pe toate planurile.
Și să aveți grijă de voi. Toate încercările acestea sunt obositoare. Pot apărea stări de frustrare și neliniște. Iar certurile se pot evita prin discuții. Da, poate să fie neplăcut la început, dar merită pe termen lung. Fiecare are stilul său de a suferi. Discutați și vedeți cum vă simțiți.
